Alexandra Cherciu

Despre

Compozitoarea Alexandra Cherciu s-a născut la Focşani, în jud. Vrancea, în 1983. A studiat compoziţia cu profesorii Liana Alexandra (Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti)  şi Éric Tanguy (Conservatorul „Paul Dukas” din Paris), beneficiind de două burse prestigioase din partea Centrului Internaţional « Nadia şi Lili Boulanger » (Paris, 2009-2010) şi a Fundaţiei « Casa de Velázquez » (Madrid, 2011).

În 2013, a primit Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România pentru ciclul de lieduri 5 Rondeluri pe versuri de Al. Macedonski. A participat la colocvii de specialitate la Bucureşti, Domrémy, Paris (Université Paris 8, Ircam), Toulouse (Institut Catholique) şi Braşov, precum şi la mai multe festivaluri internaţionale : Zilele Muzicii Contemporane – Bacău (Filarmonica „Mihail Jora”,  2013), Meridian – Bucureşti (Casa „Dinu Lipatti”, 2018), Organ Nights ( Braşov – 2020 ), Classic for Teens (Focsani, 2023). Muzica sa este publicată la Editura Muzicală din Bucureşti. Este membră a UCMR din 2007.

De aproape un deceniu, s-a ocupat de studiul unui segment foarte important din istoria medievală franceză târzie şi anume de Ioana d’Arc, mai întâi ca bursieră a Centrului Boulanger şi apoi ca studentă la Sorbona (2009-2016). De aici au rezultat compunerea unei opere şi redactarea unei teze de doctorat, susţinută la Universitatea Paris 1, sub îndrumarea prof. Jean-Marc Chouvel. Publicarea seriei de partituri dedicată Ioanei d’Arc este în curs de desfăşurare la Editura Muzicală a UCMR. Teza a apărut la editura L’Harmattan din Paris în 2018, sub titlul La dramaturgie devant l’histoire. La figure de Jeanne d’Arc dans l’opéra et l’oratorio européens depuis 1938, lansarea având loc la casa editurii (mai 2019).

Din 2009, compozitoarea efectuează anual rezidenţe la Cité des Arts şi Cité Universitaire din Paris. În decembrie 2019, a creat asociaţia culturală „Rodia”, în Île-de-France, care îşi propune producerea şi difuzarea de spectacole de muzică, teatru şi poezie, concerte, recitaluri, lansări de carte. Locuieşte la Bucureşti, unde este profesor de pian la Colegiul Naţional „Dinu Lipatti”.

Din 2021, este membră a Asociaţiei RogoArt din Focşani, care organizează splendidele serate ale Garsonierei Culturale (pictură, muzică, poezie). Aici şi-a descoperit  o nouă pasiune : pictura.

Din 2023, este membră în juriul Concursului Internaţional de Muzică pentru Tineret « Dinu Lipatti ».

Este, de câţiva ani, pasionată de cercetările care s-au efectuat asupra celei mai importante relicve creştine, Giulgiul de la Torino. Recent, a participat la cursul “La Sindone e l’insegnamento della Religione Cattolica”, organizat de Ateneo Pontificio “Regina Apostolorum” de la Roma (2023 – 2024, online). Ca o consecinţă firească a acestei preocupări, îşi propune difuzarea cunoştinţelor ştiinţifice despre Giulgiu la noi în ţară, prin traducerea de cărţi şi articole cu conţinut multidisciplinar din limbile italiană, engleză sau franceză.

Compozitoarea Alexandra Cherciu figurează în Le Dictionnaire Universel des créatrices, publicat de Editura des femmes – Antoinette Fouque în 2013, într-un articol semnat de muzicologul Pierrette Germain-David. Proiectul, patronat de UNESCO, are şi o versiune online, care se actualizează constant.